Showing posts with label tutorial cosmetice. Show all posts
Showing posts with label tutorial cosmetice. Show all posts

Friday, September 12, 2014

Tutorial crema de fata pentru ten normal si uscat

Ce-ar fi basmele, daca eroii n-ar trebui sa dovedeasca nimanui nimic? Daca, in loc sa treaca tot felul de probe, n-ar face nimic altceva decat sa stea sub un pom si sa dormiteze? Eu zic ca n-ar mai avea haz deloc. Tocmai de aceea, nu m-am speriat defel cand Iulia Stanescu, noua mea sora de cruce, m-a provocat sa prepar o crema nu in bucatarie, ci la mine in sufragerie.
Cum se face ca am infruntat provocarea ei fara teama? Simplu. Ca in basme, cand protagonistii au la dispozitie tot felul de obiecte cu proprietati magice care ii ajuta cand sunt la ananghie, am si eu aliatul meu: emulsifiantul la rece. Magie, ar zice unii, chimie, ar zice altii. Cert este ca acest emulsifiant le face pe amandoua, adica si magie, si chimie, oriunde - nu mai e nevoie de plita, de bain marie sau de alte minuni ale tehnicii. Astfel, dragele mosului, apa si uleiul se combina intr-o crema de fata pisicoasa, precum putem vedea din inregistrarea de mai jos:

 
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa!

Monday, August 11, 2014

Soare si mare fara efecte secundare: cum sa ne bucuram pe deplin de concediul de vara

Recunosc cu mana pe inima: am iubit dintotdeauna vara si soarele. Daca as putea, as opri timpul in loc cam pe la inceputul lunii iunie, pentru a ma putea bucura mereu de zgomotul valurilor, de mangaierea soarelui si de senzatia aceea ca nu ai nicio grija pe lume pe care o regasesc de fiecare data cand ma reintorc la iubita mea mare. 

In 2007, in drum spre Fethyie, Turcia

Insa ca orice lucru bun, si de soare trebuie sa ne bucuram cu moderatie. Astfel, soarele (s-a mai zis de nenumarate ori, dar niciodata nu o putem repeta indeajuns) este prietenul nostru, dar nu intre orele 12-16, cand e cel mai bine sa-l evitam. O expunere la soare neprotejata timp de 10-20 minute pe zi, este benefica si chiar recomandata. Soarele ne da energie, ne ridica moralul, ne ajuta sa fixam vitamina D, calciul si fosforul si are efecte importante asupra sistemului imunitar.

Care sunt recomandarile medicilor? Sa pregatim pielea prin expunerea treptata la soare, ceea ce ii permite organismului sa declanseze mecanismele naturale de autoprotectie, alternand expunerea la soare cu pauze in care se va sta la umbra. Sa hidratam pielea inainte de expunerea la soare, dar si sa pregatim organismul din interior, prin consumul abundent de lichide (atentie, necarbogazoase si nonalcoolice!) si de alimente bogate in antioxidanti si vitamine. In sfarsit, se intelege de la sine, pielea trebuie protejata de fiecare data cand ne expunem la soare mai mult de 20 de minute consecutive.

Pe plaja Sveti Stefan din Muntenegru, cuminte sub umbrela
 
Ce este faimosul factor de protectie solara (FPS)? Acesta reprezinta timpul in care apar arsurile pe piele, corelat cu valoarea expunerii. De exemplu, folosind un FPS de 20, va dura de 20 de ori mai mult pana la aparitia unei arsuri decat in lipsa protectiei solare, daca se ia in considerare o valoare uniforma a expunerii. Adica in functie de intensitatea solara (o ora petrecuta la soare la ora 09.00 = 15 minute petrecute la soare la ora 13.00), de tipul de piele (grosimea sau culoarea stratului cutanat), dar si de varsta (copiii si batranii au nevoie de o protectie mai ridicata), frecventa aplicarii produselor de protectie va fi diferita.

Cum ne protejeaza cremele cu protectie solara?
O compozitie cu FPS15 confera protectie de cca 94%.
O compozitie cu FPS20 confera protectie de cca 95%.
O compozitie cu FPS25 confera protectie de cca 96%.
O compozitie cu FPS30 confera protectie de cca 97%.
O compozitie cu FPS50 confera protectie de cca 98%.
Drept urmare, se poate constata ca in niciun caz un FPS de 50 nu este de trei ori mai bun decat unul de 15.



In 2012, pe plaja la Collioure, Franta

Cum ne preparam singure un ulei de plaja cu protectie 10-15?

Pentru 100 ml, avem nevoie de:

- ulei de canepa: 30 ml
- ulei de susan: 30 ml
- ulei de catina: 30 ml
- ulei de cocos: 10 ml

Mod de preparare: intr-un recipient, se amesteca pe rand uleiurile, pana la obtinerea unei culori omogene (portocalie, de la uleiul de catina). Apoi compozitia astfel obtinuta se va transfera intr-un recipient dedicat, de preferat cu picurator. Uleiurile se pot amesteca si direct in recipient. Atentie: toate aceste ingrediente se gasesc la magazinele tip plafar. Alegeti intotdeauna uleiuri presate la rece, nu rafinate.

Cristina Olaru pe plaja Santa Cristina din Spania :)

Pentru a mari factorul de protectie solara, se poate adauga oxid de zinc direct in compozitia de mai sus (20 g la aprox 80 g de baza uleioasa). Preparatul trebuie agitat inainte de folosire - pudra minerala se va depune la fundul recipientului.

Dupa soare, calmarea pielii este importanta, chiar daca nu prezinta arsuri. Puteti aplica pe piele gel de aloe vera, in care ati picurat cateva picaturi de ulei esential de lavanda si/sau menta. De asemenea, puteti aplica ulei de galbenele, unt de shea, unt de cacao, ulei de morcovi sau ulei de catina, simple sau in combinatii.

In 2012, la Biarritz

Atat de frumos e la mare, incat nu doar noi ne bucuram de ea an de an, ci si insectele. Impotriva lor, ne putem apara cu solutii repelente. Mai multe uleiuri vegetale si uleiuri esentiale ne pot ajuta pentru a alunga insectele din preajma: uleiul de Neem ca ulei vegetal, respectiv uleiurile esentiale de lemongrass (lamaita sau iarba de lamaie), eucalipt, lavanda, levantica, menta, tea tree, geranium si palmarosa.

Pentru o solutie repelenta de 100 ml fara uleiuri esentiale, avem nevoie de:
- baza uleioasa (ulei macadamia, ulei de masline etc.) - 93 ml
- ulei de Neem - 7 ml. Atentie: uleiul de neem este foarte bland si eficient, insa nu toata lumea tolereaza mirosul acestuia!

Paraggi, Italia, 2013

Pentru un ulei repelent pe baza de uleiuri esentiale, avem nevoie de:
- baza uleioasa: 95 %
- uleiuri esentiale, pana la 5 % (1ml = 30-35 picaturi)

Ce inseamna mai exact asta? Iata un exemplu:
- ulei de macadamia: 95 ml
- ulei esential de lemongrass: 30 picaturi
- ulei esential de lavanda: 60 picaturi
- ulei esential de eucalipt: 30 picaturi

Pentru copiii sub 3 ani, uleiurile esentiale se folosesc cu precautie sau deloc, de aceea se recomanda si introducerea uleiului de neem in compozitie. Uleiul esential de lemongrass se poate inlocui cu ulei esential de geraniu.

Pe o plaja retrasa, in apropiere de Budva, Muntenegru

Cum obtinem un spray repelent de insecte pe baza de apa? Simplu, avem nevoie de:
- apa minerala plata: 90 ml
- ulei de ricin sulfatat (folosit pentru dispersarea uleiurilor esentiale, care de obicei nu sunt solubile in apa): 5 ml
- ulei de neem: 5 ml
- ulei esential de lemongrass: 20 picaturi
- ulei esential de eucalipt: 15 picaturi
- ulei esential de lamaie: 15 picaturi
- ulei esential de arbore de ceai: 15 picaturi
- ulei esential de levantica: 15 picaturi

Se adauga ingredientele pe rand, in ordinea de mai sus, omogenizand bine.
Uleiul esential de arbore de cei si cel de lamaie au si rol de conservant. Preparatul va avea un termen de valabilitate de  aproximativ 3 luni. Preparatele exclusiv uleioase au termen de valabilitate de aproximativ 6 luni.

Daca totusi apar muscaturi de insecte, pentru a calma roseata si macarimile, puteti folosi o baza de ulei de galbenele, in care adaugati cateva picaturi de ulei esential de lavanda, menta sau eucalipt.

Saint Jean de Cap Ferrat, Franta, 2011

Acestea fiind spuse, va urez concedii cat mai lungi, drumuri cu surprize cat mai placute, ceruri senine si zile cu soare!

Monday, June 23, 2014

Ce pot face pentru surorile mele dibace: atelierele de creatie cosmetica marca Handmade Sister!

Dragele mele,

Va ziceam intr-o postare anterioara ca un nou drum se intrezareste, cel al atelierelor cosmetice (puteti citi  aici despre primul meu atelier). Pentru ca ar fi pacat sa tin doar pentru mine frumusete de tehnici de cosmetizare si preparare, am hotarat, impreuna cu Steliana, o tanara entuziasta si cu drag de oameni si frumos, sa ne apucam de treaba. Ea se ocupa de promovare si a gasit o locatie tare prietenoasa, foarte aproape de piata Victoriei, eu vin cu continutul, altfel zis, cu atelierul in sine: recipiente, ustensile, retete cate si mai cate. Voi veniti, mesteriti cot la cot cu mine tot felul de minuni cosmetice si vedeti cu ochii vostri cat e de simplu, apoi plecati acasa cu trei produse cosmetice proaspat preparate, numai bune de folosit!


Primul atelier este programat martea viitoare, 1 iulie, iar vestea buna e ca toata saptamana (23-30 iunie), primiti o reducere de 25% din pretul total, indiferent la ce atelier alegeti sa va inscrieti. Vreti sa va inscrieti la toate? Cu atat mai bine, doar o stie o lume intreaga: workshopul e sister cu romanul :) ! Si pentru ca o veste buna nu vine niciodata singura, crema de fata pe care o vom pregati impreuna o veti lua acasa intr-un borcanel pictat!
Acestea fiind spuse, produsele, borcanelele, Steliana si cu mine, cu toate va asteptam cu drag in lumea cosmeticelor handmade!

Detalii despre ateliere gasiti aici: http://handmadejourney.info/.

Monday, December 2, 2013

Crema hranitoare pentru sezonul rece. Bonus: tutorial bijuterii cosmetice!

V-ati intrebat vreodata cum se nasc bijuteriile cosmetice?
Va zic un secret: nu le aduce barza, dar in orice caz, e mai simplu decat credeti. De fapt, mama de bijuterii cosmetice poate deveni oricare dintre voi!
Vreti sa aflati totul despre cum sa concepeti borcanase pictate? Urmariti acest turorial!

 
Material aparut in emisiunea "Tinerete fara batranete" din 17 noiembrie 2013, Digi24.